sâmbătă, 23 mai 2015

O sâmbătă acasă

E sâmbătă dimineață pe la 6. Pornesc motorul mașinii cât mama caută niște saci de rafie. În retrovizoare văd un individ care deschide poarta pentru acces pietonal. Îmi dau seama că e individul care ne mai ajută cu treaba prin grădină. Frate-miu îi făcuse un portret sumar: „Se uită puțin câș, tata zice că e nițel plecat cu sorcova, dar e de treabă și muncește.” Îi zic bună dimineața, răspunde și îi fac loc să treacă printre mașină și stratul cu flori, dându-mă la o parte. Se oprește în dreptul meu și întinde mâna. Întind mâna și facem cunoștință. El e Viorel. Faptul că el consideră că trebuie să se prezinte singurei persoane din gospodărie pe care nu o știa îmi stârnește un oarecare interes. E atletic, negricios (nu țigan, doar ars de soare), nebărbierit și cu o privire ușor fixă.
N-am timp de o analiză mai amănunțită, trebuie să ajung în târgul din orașul Roznov, un obor de care am tot auzit, un loc unde lumea din zonă merge sâmbătă fie și doar pentru a vedea cum mai „merge” târgul (un soi de analiză a fluctuațiilor bursei îmi imaginez), dar pe care nu l-am vizitat niciodată. Cei aproximativ 13 km îi parcurg rapid, în linie dreaptă. În mijlocul așa-zisului oraș fac dreapta, trec un pod peste Bistrița și am ajuns la târg. Parchez în fața unui bar ce are glastre cu mușcate la intrare. Pare cumva prea select pentru majoritatea îndivizilor ce se perindă pe aici căutând o căruță-taximetru care să le care porcii, vițeii sau grăunțele cumpărate, acasă. N-am norocul să analizez târgul prea tare, mama deja a analizat câteva „tarabe” cu saci desfăcuți la gură, ce te provoacă parcă să-ți treci mâinile prin grăunțele sau grâul din ei, și a hotărât care marfă merită cei 70 de bani/„kil”, pe care-i cere toată lumea de altfel.
Aduc mașina până aici și fac o mie una mișcări neinspirate încercând să ajung cât mai aproape de taraba cu pricina, fără să calc nici o babă venită să-și facă plimbarea de sâmbătă dimineața. Fabi e ca o barcă sub povara celor 150 de kile suplimentare din portbagaj. Scârțâie, protestează, dar mă prefac că nu o aud.
Aș putea să vă povestesc și despre operațiunea COLIVA, ce a urmat după cea cu târgul, dar sunt sigură că ați avut măcar o dată în viață o asemenea experiență, așa că o să sar peste.
Am considerat ca Fabi merită și ea o juma' de oră la SPA, așa că am mers la spălătorie. În comparație cu alte experiențe relatate de mine pe un alt blog, aici singurul inconvenient îl reprezintă soarele care ardea îngrozitor în curtea chelită de orice fel de plantă....a, și mirosul de bubble gum care încă persistă în mașină. Am ținut minte să-i zic să nu dea cu silicon, dar am uitat să-i zic și să n-o parfumeze. Una peste alta mașina e curată și poate face din nou cunoștință cu strada noastră neasfaltată.
Ajung acasă și îl caut pe individul de dimineață să îi dau ceva de băut. Mergând spre grădină aud ceva ce seamănă a muzică...nu, nu făcea băiatul karaoke, ci tăia cu o seceră iarba de pe hat. De unul dintre stâlpii de beton ai gardului ce va să fie are legat cu un elastic un radio verde cu auriu. Îl întreb ce radio ascultă. Chiar sunt curioasă în privința gusturilor sale, pare un consumator fidel al radioului. Prima dată îmi zice că ascultă de la București...ăăă...Radio România Actualități. Și se pare că nici n-are gusturi proaste. Se apucă din nou de tăiat iarba, iar eu îmi fac ieșirea din scenă pe sunet de RRA.

joi, 14 mai 2015

Ceea ce ziua datorează nopții sau ceea ce imperiile datorează coloniilor lor


Nu, n-am ajuns cu Fabi în Algeria și nici n-am călătorit în timp, dar trebuie să vă împărtășesc ultima experiență „cinematografică” din fața laptopului. Primisem de la o prietenă, un link cu un film online, de mai bine de-o săptămână. Nu l-am deschis. Dar și când l-am deschis...am stat până la 2 a.m. să termin de vizionat cele două ore și mai bine de jumătate ale filmului.

Ceea ce ziua datorează nopții, în regia lui Alexandre Arcady, a apărut în 2012 și este o radiografie de câteva decenii a Algeriei colonizate.

Desigur, totul se învârte în jurul unei povești de dragoste dintre un autohton, Younes, și o colonialistă, Emilie. Putem spune că povestea lor are, din păcate sau din fericire, ca fundal, acea perioadă istorică.
Norocul unora e ghinionul altora și vice-versa, și asta se poate observa pe tot parcursul acțiunii. Când în grupul mixt al prietenilor din orașul Oran apare Emilie, vechea prietenă a lui Younes/Jonas, stabilitatea prieteniilor începe să nu mai fie chiar de neclintit, încep să se formeze cupluri, să se destrame și să se formeze altele, ceea ce duce la o permanentă tensiune pe parcursul poveștii, tensiune care nu te lasă să întrevezi cum se va termina totul.


Filmul surprinde foarte bine atât aparenta stare de calm din regiune și modul în care variază raporturile dintre populația băștinașă și colonialiști, cât și diferențele sociale dintre mediul rural și cel urban. Ceea ce nu pune filmul sub lupă este condiția femeilor autohtone, care nu apar în mod frecvent în poveste.

Toată acțiunea filmului se derulează pe un fundal sonor ce completează într-un mod inspirat peisajele regăsite în film. Filmul se bazează pe opera cu același nume a scriitorului algerian Mohammed Moulessehoul, ce semnează cu pseudonimul Yasmina Khadra.

Surse: Filme online
           Cinemagia
           Youtube