La Medeleni Partea a II-a

În Dancu se sfârșește, într-o buclă ce înconjoară o clădire de pe partea dreaptă a șoselei, linia tramvaiului 3. De aici drumul începe să fie doar străbătut de câte o crăpătură ce ține fix cât cele două benzi/sensuri, odată la 3-4 metri, până la Holboca. Cum să-mi dau seama dacă bate ceva la mașină dacă oricum aud un trăncănit repetat de la drum? Și bordul scârțâie într-un mare fel. Să dăm, deci, muzică mai tare și să ne holbăm după borne kilometrice. În zona asta n-a prea ajuns moda indicatoarelor. Sau, mă rog, dacă există, nu te prea ajută.

Undeva, în aproape câmp liber, drumul se bifurcă. La stângă Golăiești, la dreapta Bosia. Îmi amintesc că acum vreun an și jumătate ajunsesem în zonă cu autobuzul și așteptam în intersecția asta un altul, în compania a doi câini fără stăpân și a mașinii poliției de frontieră. Revenind în timpul prezent, din zona asta drumul începe să fie „comestibil”. Nițel cam îngust în curbe, dar totuși în regulă pentru viteza a 4-a. Recunosc undeva pe partea dreaptă clădirea școlii din Golăiești. Se pare că au gard nou. Copiii tocmai au ieșit de la școală și, probabil, mai zăbovesc în zonă, unii să aștepte autobuzul, alții fătă motiv. Se holbează insistent la mașină, la noi. Peste drum ar trebui să fie Primăria. Clădirea îmi aduce aminte, mai mult sau mai puțin, de secția de poliție de la Miroslava, care la rândul ei îmi aduce aminte de o casă bântuită din desenele animate cu Scooby Doo.

To be continued